UN INGER CE SE CHEAMA - HANS

Hans ,dragul Hans -anul trecut in mai ,era tare mic si neputincios ,avea 300 grame ,a crescut mare dar tot neputincios a ramas pina in urma cu o saptamina ,cind a plecat...Cind era pui mic ,era hipotermic si il tzineam in sin ,asa faceam treaba prin casa ,cu el in sin ca sa nu ii fie frig .Uneori il infasam ca pe copil mic si-mi aduc aminte cu drag ,cind odata l-am pus asa infasat pe pat si i-am zis catelusei Bijou ' mama ,ai gija de baiat ,ca vin imediat ' am mers pina in bucatarie si cind m-am intors in camera,Bijou era cu botul pe el ,de parca ar fi inteles ce i-am spus si il pazea bine .Ceva mai tirziu daduse o raceala peste el ,l-am dus la cabinet ,aici medicul mi-a zis ca nu o sa reziste ,am alergat la alt cabinet unde stiam ca sint medici mai buni .Aici medicul m-a incurajat ca va trai ,ca e doar o raceala si nu e vreo gripa ,mi-amintesc si acum cum medicul de aici a spus ''off ce nedreapta e viatza asta ''. Il hraneam cu seringa ,apoi cu lingurita ,el s-a facut mare si frumos dar nu se putea ridica pe picioare ,statea in coshuletul lui ori statea pe pat ,dadea din labutze ,se juca in felul lui acolo .Boala lui era sindrom neurovegetativ .Medicul a zis ca nu are rost sa-l mai vaccinez ca si-asa nu va trai prea mult ,eu am hotarit ca vreau sa-l vaccinez ,sa fie si el in regula ca ceilaltzi ,din punctul asta de vedere .Cind ma intorceam acasa de pe undeva si imi auzea vocea ,incepea sa miaune cu putere ,ma recunostea si probabil ca se bucura .Cind ma apropiam de el cu ceva mai bun de mincare ,conserva sau carne ,tremura si dadea din labutze sa ii dau sa manince mai repede .Cind locuiam in oras si mergeam la iarba verde ,il luam si pe el ,pt ca ne gindeam ca daca intirziem ,el nu poate nici apa sa bea singurel, cind mergeam la tzara la soacra mea ,mereu il luam cu noi ,din punctul asta de vedere a fost privilegiat -a fost plimbat de multe ori .In iarna intrase in calduri si facea urit ,am mai asteptam un pic si l-am dus la sterilizat .In primavara cind sapam in gradina ,il luam cu mine si il asezam pe patura ,dadea din labutze pina ajungea in iarba ,cind ardea soarele mai tare ,veneam amindoi in casa .L-am ingrijit si iubit ,la fel ca pe oricare animalut al nostru .Spuneam ca cei mai necajitzi ,sint Hans si Sandokan care nu vede ,Hans macar nu a fost lovit de vreo bestie ,el asa s-a nascut saracul. In ultima vreme ,boala lui se agravase si era nervos ,agitat zi si noapte si se ranea cu labutzele din fatza ,dar nu credeam ca se va stinge ,avea un an si jumatate .
Nu stiu cit din viatza lui a fost bucurie si cit a fost suferintza ,insa stiu ca noi l-am iubit si am facut tot posibilul sa fie si el fericit ,fericit atit cit putea el sa fie ,ii simtzim lipsa si va ramine pentru totdeauna in sufletele noastre ...
RIP dragul nostru Hans .